<

Riscul anxietatii pe piata de capital

anxietatea pe bursa

Tinerii care au intrat pe piata muncii in ultimii ani au fost intampinati de crize, incertitudine si salarii stagnante. Iar transformarile pietei muncii si a ideii despre cum si cat ar trebui sa muncim au fost surse de si mai multe anxietati. In timp ce unii se zbat in joburi prost platite si programe infernale, altii au decis ca munca nu e de ei.

Trendul “anti-munca”, oricat de naiv ar suna, trage un mare semnal de alarma, precum domnul Goe in tren, vizavi de relatia noastra cu munca (caci cea cu femeile a devenit deja mult prea costisitoare pentru vremurile pe care le traim), presiunile sociale de a fi productiv si a reusi, dar si cum decidem sa ne raportam la job intr-un viitor in care definitia ambitiei sau a succesului sunt in continua schimbare. Cum spunea maestrul Nae Ionescu, diferenta dintre un om si o rata este ca o rata nu se poate rata.

Pe de alta parte, succesul pe latura profesionala, muncind pentru corporatii precum un salahor adept al “hustle culture” nu este echivalent cu satisfactia personala si o viata implinita. Astfel, a nu te rata prin prisma societatii poate presupune a deveni un sclav neimplinit in ceea ce priveste viata personala, intrucat exista viata dincolo de bani, iar muncind pentru bani platim un imens cost de oportunitate, sacrificand cea mai valoroasa marfa – timpul, asa cum reiese de altfel si din bancul cu timpul.

Andrei Caramitru despre dorinta oamenilor de a fi sclavi ca datorie existentiala
Andrei Caramitru despre dorinta oamenilor de a fi sclavi ca datorie existentiala

Ceea ce este cu adevarat paradoxal este ca mentalitatea de sclav este atat de adanc impamantenita in ADN-ul romanesc incat a nu munci nu este un temei de liniste, de fericire si implinire, de a te elibera de poveri ci o sursa de stres si anxietate intrucat presiunile sociale care te indeamna sa muncesti te macina iar cei care nu muncesc sunt stigmatizati de catre ceilalti sclavi.

Cursa sobolanului si conditionarile sociale
Cursa sobolanului si conditionarile sociale

Asa cum am argumentat in articolul precedent, munca este o necesitate, nu un scop in sine. Cu toate acestea, chiar daca unii oameni isi pot permite sa aiba ragaz si sa nu munceasca o anumita perioada de timp, nefiind constransi de factorul financiar, ei capata un sentiment de culpabilitate intrucat inactivitatea este vazuta cumva ca un pacat, ca un viciu si chiar daca nu mai au nevoie sa munceasca, se lasa ghidati de conditionarile sociale. Uneori isi construiesc singuri pretexte din lasitate, argumentand ca ei ar vrea sa fie oameni liberi, dar nu este inca momentul sa se retraga din activitate. Se tem ca vor fi judecati de ceilalti.

Singuratic vs Honjok - Arta de a trai singur si a te bucura de viata
Singuratic vs Honjok – Arta de a trai singur si a te bucura de viata

Astfel, ei aleg sa amane recompensa pana cand vor ramane singuri pe lume de Hector Malot, nefericiti si fara nicio pofta de viata, uitand ca ceea ce nu traiesti la timpul potrivit, s-ar putea sa nu mai traiesti niciodata, iar atunci, la varsta senectutii, ar putea deveni brusc drept credinciosi, rugandu-se la cel de sus, caci cel de jos a intrat deja in adormire: “Ia-mi doamne vrutul cum mi-ai luat pututul!”. Munca si banii nu sunt un scop in sine, insa viata care se intampla atunci cand nu esti la munca da.

Solutia este sa iesi din matrice, nu sa te afunzi in ea
Solutia este sa iesi din matrice, nu sa te afunzi in ea

Activitatea fizica este importanta pentru starea de bine personala, dar la fel de importanta este si activitatea intelectuala, care nu are cum sa aiba loc cand sclavagesti pentru Adobe sau orice alta corporatie de prajit creiere, in care tu devii doar o rotita din Matrix. Solutia nu este sa lucrezi in IT, precum ceilalti sclavi bine platiti in cautare de covrigi, ci sa iesi din matrice, sa fii liber. Nu uita ca exact asta presupune cursa sobolanului, sa pedalezi din ce in ce mai tare. Asta este pacalelala pentru lacomi si fraieri.

Atunci cand vei incepe sa apreciezi timpul liber mai mult decat banii, iti vei da seama ca ai fost pacalit, ca ai trait atatia ani intr-o eroare factuala regretabila, crezand ca ai nevoie sa acumulezi sume mari de bani pentru a fi un om liber. Fals, ai doar nevoie sa renunti la conditionarile sociale, sa renunti la obligatii. Imagineaza-ti o barca care devine prea grea, caci tu ai tot adunat lucruri in ea in timp. Solutia este sa scapi de ele ca sa nu mai atarne greu si sa te linistesti, altfel risti sa scufunzi corabia si sa te ineci.

Daca agiti prea tare apele, risti sa scufunzi corabia
Daca agiti prea tare apele, risti sa scufunzi corabia

Clivaj in lumea ideilor: Mindset de om liber vs sclav

Din punct de vedere strict pragmatic, daca munca este o necesitate, nu un scop in sine, atunci ar fi suficient sa avem resurse financiare necesare pentru a pune banii sa munceasca pentru noi. Cum insa oamenii sunt fiinte emotionale, nu neaparat rationale, resursele financiare s-ar putea sa nu fie suficiente pentru o astfel de decizie. Cei care au bani dar au mindset de sclavi s-ar putea sa nu se simta confortabil cu investitiile pe piata de capital, care este un organism viu, in permanenta miscare.

Practic aici avem de a face cu un clivaj intre doua lumi:

  • gandirea determinista care se bazeaza pe rezultate certe (incasez salariu fix in fiecare luna si muncesc pana mor)
  • gandirea probabilistica care se bazeaza pe un spectru mai larg de posibile rezultate (am o sfera de probabilitati)

Un proces stohastic, sau uneori proces aleatoriu, este opusul procesului determinist considerat in teoria probabilitatilor. In loc de o singura varianta posibila de evolutie a proceselor in timp, intr-un proces stohastic exista o incertitudine in evolutia viitoare descrisa de distributii de probabilitate. Acest lucru inseamna ca desi se cunoaste conditia initiala (sau punctul de plecare), exista mai multe posibilitati de continuare a procesului, dar unele cai sunt mai probabile decat altele. 

Distributia de probabilitate pentru indicele global MSCI All Country World (ACWI)
Distributia de probabilitate pentru indicele global MSCI All Country World (ACWI)

Profesorul Dr. Wade Pfau argumenteaza faptul ca doar 1/3 din populatia globului rezoneaza cu o astfel de gandire probabilistica, chiar daca in mod paradoxal ea maximizeaza rezultatul asteptat pe termen lung. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor au o gandire determinista, nu vor sa-si asume riscuri si prefera sclavia din considerente de comoditate.

Doar 1/3 din populatia globului rezoneaza cu gandirea probabilistica
Doar 1/3 din populatia globului rezoneaza cu gandirea probabilistica

Foarte multi oameni considera ca pentru a iesi din zona de confort trebuie sa faci lucruri inedite precum sa te inscrii la cursuri de dans, sa urmezi scoala de soferi sau pur si simplu sa fii activ si sa te duci la munca. Din punctul meu de vedere, toate aceste aspecte telurice nu au nicio legatura cu adevaratul confort pe care oamenii il au: obedienta mentala, sclavia moderna.

A iesi din zona de confort presupune a provoca status quo-ul, a nu avea spirit de turma, a capata in cele din urma un mindset de om liber. Fara acest mindset, poti avea toti banii din lume si toate cunostintele despre cum sa-ti gestionezi investitiile, caci daca nu esti puternic din punct de vedere mental, piata de capital te va manca ca pe un soarece, captiv in cursa sobolanului.

Viitorul este incert, sclavia moderna este sigura

Cand a fost intrebat de un tanar investitor nerabdator sa ofere o prognoza despre evolutia pietei de capital, JP Morgan si-a aruncat privirea in josul nasului, si-a incretit mustata si a raspuns “Va fluctua, tinere. Va fluctua”.

JP Morgan atunci cand a fost intrebat despre ce va face piata de capital

Esecul in investitii apare atunci cand oamenii, avand o gandire determinista, asteapta momentul optim in care sa aloce capitalul, in speranta ca vor fi gasit un glob de cristal care sa le prezica viitorul, ceea ce este zadarnic. Ei capata astfel o anxietate fata de piata de capital, generata de nesiguranta cu privire la ceea ce se va intampla cu banii lor economisiti cu greu.

Investitiile sunt un joc al rabdarii, nu al oportunitatii de moment
Investitiile sunt un joc al rabdarii, nu al oportunitatii de moment

Puterea dobanzii compuse este absolut coplesitoare daca lasam timpul sa lucreze de partea noastra si netezim volatilitatea prin achizitii constante. Bineinteles, investitorii cu apetit la risc pot folosi momentele de volatilitate ridicata si scaderi bursiere pentru achizitii aditionale in portofoliul pe termen lung, mentinand o buna diversificare a riscului, pentru a nu face speculatii bursiere.

Miracolul dobanzii compuse pe termen lung
Miracolul dobanzii compuse pe termen lung

Pe de alta parte, momentele de cumpana ofera neliniste investitorilor care nu sunt obisnuiti cu volatilitatea si care nu au experimentat decat sentimentele de euforie de pe bull market. Acestia se pot trezi in situatii dificile daca nu isi pot stapani emotiile si nu au un plan coerent de investitii pe termen lung, focusandu-se pe ceea ce nu pot controla in loc sa fie disciplinati.

A prezice viitorul este zadarnic

Eu rezonez mult mai bine cu zona probabilitatilor fiindca am mindsetul construit de pe vremea cand jucam poker full time, care este un joc eminamente al probabilitatilor pe termen lung. Astfel, am devenit foarte confortabil cu volatilitatea si cu concepte precum EV (equity value). Am inteles astfel ca ceea ce conteaza pe termen lung este equity-ul, nu cashflow-ul constant lunar.

De altfel, pentru a intari aceasta idee, nu este de mirare ca majoritatea oamenilor prefera investitiile in imobiliare, intrucat cashflow-ul dat de chiria pe care o incaseaza constant rezoneaza mai bine cu gandirea lor determinista. Acest lucru le afecteaza echitatea pe termen lung, insa ei nu isi dau seama, fiindca tin banii blocati in caramizi fara a avea un pret pe piata secundara.

Importanta unui plan bine facut in investitii

Atunci cand ai ragaz, deci flexibilitate, nu ar trebui sa te intereseze sa incasezi o suma fixa de bani la finele fiecarei luni, atata timp cat pe medie obtii un randament satisfacator. Cei care nu se simt 100% confortabil cu gandirea probabilistica pot folosi active buffer, precum cash-ul care ofera lichiditate. Astfel, daca ai 100,000 EUR economisiti iti poti acorda singur sa zicem 1,000 EUR pe luna vreme de 8 ani de zile folosind un cash ladder. Pe de alta parte, cel mai important mijloc de reducere a anxietatii pe piata de capital il reprezinta planificarea strategica prin crearea unui plan pe care sa il implementezi pe termen lung.

Scopul acestui plan este sa corespunda profilului tau de risc pentru a satisface nevoile consumului in viitor. Ideea de baza nu este crearea unei noi conditionari prin urmarea orbeasca a elementelor constitutive ale planului, ci crearea unor asteptari realiste cu privire la ceea ce piata de capital poate oferi in termen de randamente, volatilitate si orizont de timp, precum si dobandirea unei discipline pe termen lung. Avand in vedere sfera larga de probabilitati, vom hedgeui sequence of return risk:

  • investind cat mai devreme in etapa de acumulare, pentru a folosi timpul si dobanda compusa de partea noastra
  • prin intermediul unui glidepath in etapa de decumulare, pentru a evita pulverizarea capitalului in primii ani

Daca nevoile satisfacerii consumului in viitor pot fi indeplinite prin intermediul alocarii strategice, atunci investitorii ar trebui sa ia in considerare reducerea riscului in portofoliu pana la nivelul la care pot pune linistiti capul pe perna. Sa nu uitam, investitiile sunt utile pentru a ne usura viata, nu pentru a ne creste nivelul de stres si anxietate. Aceste lucruri trebuie discutate impreuna cu consultantul vostru financiar, de la caz la caz. Daca nu avem capital suficient, vom fi obligati sa ne luam mai mult risc.

Investitorii tineri au abilitate mare de a-si lua risc - Larry Swedroe
Investitorii tineri au abilitate mare de a-si lua risc – Larry Swedroe

In cartea sa intitulata “Singurul ghid de care vei avea nevoie pentru un plan financiar corect“, legendarul Larry Swedroe discuta despre cei 3 piloni de baza atunci cand evaluam riscul pe care ni-l asumam in investitii:

  • nevoia de a-ti lua risc (de cat capital vei avea nevoie la varsta pensionarii)
  • abilitatea de a-ti lua risc (in functie de orizontul investitional)
  • dorinta de a-ti lua risc (in functie de ce pierdere temporara poti tolera)

Nevoia de a-ti lua risc este cel mai obiectiv element intrucat s-ar putea sa nu ai abilitatea de a-ti lua risc si nici dorinta, dar sa fii nevoit sa o faci, fiindca altfel nu iti vei putea indeplini obiectivele investitionale pe termen lung. Daca ai un capital foarte scazut, oricat de mult ti-ar displacea, va trebui sa il investesti cat mai devreme si cat mai agresiv pentru a il putea creste in timp.

Dorinta de a-ti lua risc - Larry Swedroe
Dorinta de a-ti lua risc – Larry Swedroe

Pe de alta parte, dorinta de-ati lua risc tine de preferintele fiecaruia, fiind vorba de apetitul tau la risc si de modul cum vei gestiona o pierdere in portofoliu. Zilele acestea, cand asistam la unele dintre cele mai dezastruoase randamente in termeni reali din istorie pentru piata de capital, observam cum foarte multi investitori nascuti pe bull market se simt descumpaniti.

Cele mai dezastruoase randamente din istorie in termeni reali
Cele mai dezastruoase randamente din istorie in termeni reali

Este firesc sa fie asa. Daca ne uitam la performanta in termeni reali a indicelui american S&P 500, este cea mai dezastruoasa din anul 1872, nu atat pentru ca scaderea in termeni nominali ar fi fost atat de abrupta, cat pentru ca daca luam in considerare si inflatia de aproape 2 cifre, perfomanta este mai rea chiar si decat cea din perioada marii depresii economice din anii 1930.

Daca ar mai fi existat Cronica Carcotasilor, cel mic s-ar fi facut de rusinica
Daca ar mai fi existat Cronica Carcotasilor, cel mic s-ar fi facut de rusinica

Ca si cum asta n-ar fi suficient, aventurierule, daca in trecut titlurile de stat investment grade ofereau necorelare in portofoliu, acum obligatiunile suverane au inregistrat cea mai proasta perioada din 1865 pana astazi. De altfel, cei de la Bloomberg ne anunta ca obligatiunile globale au intrat pentru prima oara in istorie de la lansare oficial in bear market. Piticul ce mai spune?

Celebrul economist El Erian despre ignoranta investitorilor nascuti pe bull market
Celebrul economist El Erian despre ignoranta investitorilor nascuti pe bull market

Mai mult, conform celor de la The Motley Fool, 2022 a fost unul dintre cei mai dificili ani atat pentru profesionistii de pe Wall Street cat si pentru investitorii de retail. Astfel, in prima jumatate a anului, benchmark-ul S&P 500 (^GSPC), care este cel mai reprezentativ barometru pentru sanatatea pietei de capital, a produs cel mai prost randament din ultimii 52 de ani.

Tine-te bine, aventurierule, ca nici n-am terminat, sunt precum iepurasul in bancul cu ursul care n-ajunge la frana. Conform celor de la Ziarul Financiar, moneda euro s-a prabusit peste noapte si a coborat la minimul ultimilor 20 de ani, sub paritatea cu dolarul, dupa ce rusii au inchis robinetul de gaz. Analistii avertizeaza ca este doar inceputul. Vin vremuri cacacioase si este posibil ca nici iarna asta sa nu avem caldura si apa calda. Pe sistemul echipei castigatoare: A venit apa calda? A venit, dar e rece.

Automatizarea investitiilor pe termen lung

Riscul idiosincratic in investitii nu poate fi eliminat decat prin diversificarea portofoliului de investitii. Pe de alta parte, riscul sistemic este prezent iar pentru acest lucru suntem recompensati cu o prima de risc pe termen lung. Dincolo de orizontul de timp, care ne ajuta sa netezim volatilitatea, investitorii ar putea reduce anxietatea pe piata de capital prin intermediul automatizarii investitiilor pe termen lung. Astfel, cei care realizeaza achizitii periodice din cashflow-uri lunare si-ar putea alege o zi din luna in care sa cumpere in mod constant activele pe care vor sa le detina pe termen lung, conform planului de investitii.

Prima de risc pentru equity-urile tarilor emergente
Prima de risc pentru equity-urile tarilor emergente

De pilda, in acest moment, investitia intr-un cos diversificat de actiuni ale tarilor emergente, precum indicele MSCI Emerging Markets, este asteptata sa ne aduca o prima de risc de aproximativ 6% in termeni reali pentru urmatoarea decada, avand insa o volatilitate destul de mare a distributiei. Astfel, investitorii care vor sa aloce capitalul in actiuni ale tarilor emergente din cashflow-uri viitoare, ar putea realiza achizitii regulate astfel incat sa profite de momentele de volatilitate pentru a realiza achizitii inclusiv la preturi mai bune, eventual reducand costul mediu de achizitie si imbunatatind randamentul ajustat la risc.

Automatizarea investitiilor mai are un efect psihologic important, si anume faptul ca te deconectezi de la fluctuatiile inerente ale pietei de capital, pe care nu le poti controla, focusandu-ti atentia asupra activitatilor care iti aduc placere si pe care le poti influenta in mod activ, evitand hype-ul companiilor tehnologice si bucurandu-te pe termen lung de roadele dobanzii compuse.

Hype-ul actiunii Fiverr pe bursa americana
Hype-ul actiunii Fiverr pe bursa americana

Riscul volatilitatii si randamentul ajustat la risc

Odata automatizat portofoliul de investitii, ne vom deconecta mental de la evolutia burselor dar nu vom putea elimina riscul volatilitatii instrumentelor financiare. Astfel, in investitii trebuie tinut cont intotdeauna de faptul ca pe o piata eficienta instrumentele care ne aduc randamente asteptate superioare vor beneficia si de o volatilitate mai mare.

Randamentul ajustat la risc pentru indicele global FTSE All World
Randamentul ajustat la risc pentru indicele global FTSE All World

Pe o piata eficienta, cel mai bun randament ajustat la risc il ofera indicele global FTSE All World. Acest lucru este confirmat si din datele furnizate de FTSE Russell, acolo unde putem observa ca intr-adevar acest lucru se confirma inclusiv pentru ultima decada, unde return/risk ratio a fost net superior. Totusi, Warren Buffett nu considera volatilitatea un risc pe termen lung.

Simplitatea in dauna complexitatii in investitii

Pot exista investitori care pe buna dreptate sa argumenteze ca in acest moment al ciclului economic, luand in considerare supraevaluarea actiunilor americane pe baza indicatorului Shiller CAPE, precum si a dolarului american folosit ca activ safe haven, exista active prognozate sa ofere randamente asteptate ceva mai satisfacatoare pentru decada urmatoare.

Actiunile americane raman de doua ori mai scumpe decat mediana istorica
Actiunile americane raman de doua ori mai scumpe decat mediana istorica

Acest lucru este cat se poate de adevarat, insa la fel de adevarat este ca pe o piata eficienta activele care sunt mai ieftine si au randamente asteptate mai mari sunt considerate mai riscante (vezi Rusia). Cu alte cuvinte, dincolo de diversificarea portofoliului de investitii, a paria pe cele mai ieftine active nu este un free lunch. Spunand asta, sub nicio forma nu as investi in S&P 500.

Randamente asteptate pentru indicele american S&P 500
Randamente asteptate pentru indicele american S&P 500

Printre bias-urile investitionale regasim si orientarea pe rezultate care ne altereaza procesul de luare a deciziilor, desi acestea se iau ex-ante, nu ex-post. Daca un eveniment recent pozitiv s-a intamplat suntem dispusi sa extrapolam performantele recente si pe viitor. In mod analog, daca o piata a avut performante dezastruoase, suntem mai degraba dornici sa o evitam. Acest lucru este de inteles intrucat oamenii sunt fiinte emotionale si putini reusesc sa aiba o atitudine contrariana in investitii.

Avand in vedere aceste lucruri, precum si complexitatea rebalansarii non-discretionare a portofoliului de investitii, care este automatic contrariana, pentru cei mai multi investitori, solutia pare a fi crearea unui portofoliu simplu si eficient de investitii la bursa care sa le satisfaca nevoile consumului in viitor eliminand totodata anxietatile generate de piata de capital.

Cat de des verificam portofoliul de investitii

Legendarul investitor Larry Swedroe spunea ca sunt doar doua actiuni care pot rezulta din verificarea constanta a portofoliului de investitii: sa faci ceva sau sa nu faci nimic, iar de cele mai multe ori este ideal sa nu faci nimic. Cu exceptia situatiilor in care efectuezi rebalansarea anuala pur discretionara sau pe cea strategica non-discretionara, verificarea constanta a portofoliului nu va conduce decat la cresterea anxietatii pe piata de capital sau, mai rau, la decizii investitionale proaste luate pripit si emotional.

Cei care sunt la inceput si nu se simt confortabil cu fluctuatiile de zi cu zi ale portofoliului investitional ar trebui sa se intrebe daca pot influenta cu ceva evolutia pietelor de capital sau daca mai degraba aceasta evolutie le influenteaza lor calitatea vietii de zi cu zi. Daca pur si simplu nu pot ignora fluctuatiile pietei de capital, acestia ar putea macar incerca sa urmareasca mai rar evolutia pietei (sa spunem odata pe luna in loc de zilnic). Daca nici asta nu functioneaza, pot lua in calcul reducerea riscului.

Sa nu uitam ca in cele din urma banii sunt un mijloc prin care ar trebui sa ne imbunatatim calitatea vietii si sa putem cumpara timp pentru a ne bucura de ceea ce ne aduce satisfactie si placere, ei nefiind un scop in sine. Daca investitiile ne afecteaza calitatea vietii si ne produc anxietate, atunci ar trebui sa revizuim planul personal de investitii pentru a fi sustenabil.

Concluzii privind gestionarea anxietatii pe bursa

In concluzie, iata principalele idei pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand investesti la bursa pentru a gestiona riscul anxietatii pe piata de capital:

  • Conditionarile si presiunile sociale reprezinta o sursa de anxietate si stres
  • Exista un clivaj intre gandirea determinista si cea probabilistica
  • In teoria probabilitatilor, un proces stohastic este opusul procesului determinist
  • Intr-un proces stohastic exista o incertitudine in evolutia viitoare descrisa de distributii de probabilitate
  • Doar 1/3 din populatia globului rezoneaza cu o astfel de gandire probabilistica
  • Fara un mindset corespunzator, piata de capital te va manca de viu daca nu esti pregatit sa o infrunti
  • Viitorul este incert, sclavia moderna este sigura (intrebat despre evolutia pietei, JP Morgan a raspuns “va fluctua”)
  • Esecul in investitii apare cand, avand o gandire determinista, asteptam momentul optim in care sa alocam capitalul
  • Puterea dobanzii compuse este absolut coplesitoare daca lasam timpul sa lucreze de partea noastra
  • Putem netezi volatilitatea pe piata de capital prin achizitii constante pe termen lung
  • Cel mai important mijloc de reducere a anxietatii pe piata de capital il reprezinta planificarea strategica
  • Avand in vedere sfera larga de probabilitati, vom hedgeui sequence of return risk
  • Cei 3 piloni de baza atunci cand evaluam riscul in investitii: nevoia, abilitatea si dorinta de a ne lua risc
  • Investitorii ar putea reduce anxietatea pe piata de capital prin intermediul automatizarii investitiilor pe termen lung
  • Reducerea volatilitatii prin diversificarea portofoliului de investitii ne poate reduce anxietatea la bursa
  • Crearea unui portofoliu simplu si eficient poate aduce rezultate bune reducand totodata anxietatea
  • Cu exceptia situatiilor in care efectuezi rebalansarea portofoliului de investitii, verificarea constanta a portofoliului nu va conduce decat la cresterea anxietatii pe piata de capital
  • Daca investitiile ne afecteaza calitatea vietii si ne produc anxietate, atunci ar trebui sa revizuim planul personal de investitii pentru a fi sustenabil.

Cel mai mare cost intr-o lume a asimetriei informationale si de putere il reprezinta lipsa educatiei financiare. Daca ai nevoie de sprijin cu privire la gestiunea banilor si a finantelor personale, fie ca vine vorba de economisire sau investitii, sunt aici sa te ajut. Pentru analiza finantelor tale personale, iti recomand sa apelezi cu incredere la sedintele de coaching 1-1.

Daca iti doresti sa atingi libertatea si prosperitatea financiara, este imperios sa te educi din punct de vedere financiar si sa investesti eficient. Poti parcurge Ghidul Investitorului Incepator pentru a te pune la punct cu riscurile investitiilor financiare si a descoperi cum iti poti construi un portofoliu simplu si eficient pe care sa-l detii pe termen lung.

Nu trebuie sa parcurgi drumul spre independenta financiara de unul singur, fiindca poate parea anevoios. Alatura-te unei comunitati de oameni motivati care au aceleasi obiective si obtine accesul la informatii de calitate, care sa-ti calauzeasca drumul. Aboneaza-te acum pe Patreon si vei obtine acces inclusiv la grupul privat de facebook si la continutul premium.

Buy me a drink

Disclaimer:

Argumentele si opiniile prezentate in acest articol sunt doar atat… opinii personale. Acest continut este in scop recreational si prezinta informatii generale, astfel incat nu trebuie sa fie considerat drept sfat investitional sau financiar. Inainte de a lua in calcul orice investitie, consultati un profesionist sau faceti-va propria munca de research. Toate instrumentele financiare sunt riscante iar performanta trecuta nu reprezinta o garantie a rezultatelor viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *